Basarab Panduru are doar cuvinte de laudă la adresa lui Cristiano Bergodi, noul antrenor de la CSU Craiova, pe care-l compară cu Lucien Favre, tehnicianul Borussiei Dortmund.
„Cârţu l-a admirat mereu şi mereu a spus că a fost printre antrenorii pe care ar vrea să-i vadă la Craiova. Am înţeles că într-o zi s-au şi pus de acord. El este un altfel de om, dar şi Cristiano Bergodi…
Pe termen lung, tot timpul am spus asta, pe termen lung de ce nu faci treabă?! Asta este întrebarea mea. Ca Lucien Favre de la Dortmund. Primul an reuşeşte ceva, apoi nu îi mai iese. Uite, parcă acum este prima dată când şi în al doilea an reușește ceva”, a declarat Basarab Panduru la TV Telekom Sport.
Cristiano Bergodi a antrenat 7 echipe din Liga 1, dar a câștigat numai un trofeu, Supercupa României, în 2007, cu Rapid. În acest moment e în plin proces de cunoaștere a jucătorilor pe care-i va antrena în perioada următoare la Craiova.
„Cu Bergodi nu am lucrat, deși aș fi vrut. Ne cunoaștem, îl apreciez foarte mult. Îl apreciez ca om, ca antrenor. Are foarte multe cunoștințe, știe să se facă plăcut în fața jucătorilor, a fost și un fotbalist mare, căpitanul lui Lazio. Deocamdată nu a câștigat un campionat, dar a muncit și a lăsat o impresie bună. Îi urez succes lui Cristiano Bergodi și Universității Craiova să câștige campionatul, întrucât sunt șanse mari” – Adi Iencsi, la Oltenia TV
Tehnicianul italian a promis că jocul echipei sale va fi unul ofensiv. „Promit că vom juca ofensiv. La nicio echipă la care am fost nu cred că am jucat defensiv”, a spus Cristiano Bergodi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER